Cei mai mulţi suntem buni samariteni în trafic. Pe noi se bazează şmecherii să treacă

Cine îşi închipuie că avem reguli ca să le respectăm, se înşeală. Codul Rutier are legi care sunt făcute să fie încălcate. Că aşa zice o vorbă din popor. Iar pentru anumiţi colegi de trafic vorbele din popor sunt legi sfinte, scrise de Moise pe tăbliţele biblice…

E verde semaforul, dar intersecţia e blocată. Samariteanul are logică şi bun simţ şi se opreşte, aşteptând să se decongestioneze intersecţia sau să se facă din nou roşu.

Şmecherul se bagă cu tupeu, că doar e verde. Lasă, că dacă blochează intersecţia, nu e vina lui, ci a celor din faţă care nu se mişcă. El are dreptate, a trecut pe verde. Ce, unde scrie în codul rutier că trebuie să aibă o gândire de perspectivă şi să se adapteze cu bun simţ condiţiilor de trafic aglomerat?

Semaforul e verde, dar, apropiindu-se de el, samariteanul observă că se face galben şi ar trebui să accelereze ca să prindă la limită roşul. Se hotărăşte să încetinească şi să oprească la semafor.

Şmecherul consideră că e o laşitate să facă aşa ceva, să încetinească pe galben. Dă-i, cât nu e roşu! Şi dacă prinde roşu, ce să-ţi zic, mare scofală, hai că nu a deranjat pe nimeni, lasă că oamenii sunt atenţi, el oricum a trecut ca vântul până să se dezmeticească ăilalţi care stau la verde din laterale.

Semaforul e roşu, dar se face verde, că aşa vor autorităţile bucureştene, să nu treacă prin galbenul intermediar de la roşu la verde. Le place să te ia prin surprindere. Samariteanul e destul de răbdător dacă cel din faţa lui nu se dezmeticeşte din prima, eventual după vreo câteva secunde (se face verde, observi, apeşi ambreiajul, bagi a-ntâia, laşi încet ambreiajul, porneşti – vreo 3-4 secunde durează tot procesul) dă un claxon scurt de atenţionare.

Şmecherul are în tolbă şiretlicuri. Ori ştie cam cât ţine, ori, şi mai simplu, se orientează după semafoarele pentru pietoni. Cu o secundă înainte ca semaforul să se facă verde, şmecherul e deja călare pe claxon, iar, dacă îi poţi citi pe buze (deşi de multe ori îl auzi prin geamul deschis), te poţi apuca de crearea unui dicţionar de înjurături neaoşe româneşti. Şmecherul e tot timpul grăbit, iar restul sunt tot timpul mocofani care merită băgaţi undeva.

La semafor e coloană, cele trei sau patru benzi de circulaţie nefiind suficiente pentru a prelua fluxul de oameni ai muncii pe patru roţi  la orele de vârf. Samariteanul e conştient că nu are rost să se streseze, deci rămâne încolonat cuminte.

Fraierul! În loc să ia exemplul şmecherului, care intră pe linia de tramvai sau chiar pe contrasens fără jenă, după care forţează reintrarea în coloană, dacă e băiat gigel, sau se postează în faţa tuturor, în buza intersecţiei, dacă e şmecher de şmecher. E un drept inalienabil de la zeul şmecherilor, care, de bună seamă, e deasupra legilor omeneşti, fie ele şi de bun simţ.

Pe autostradă, samariteanul merge cu viteza maximă admisă de lege, pentru că nu are rost să piardă timp şi bani dacă e prins de radar. În principiu, merge pe prima bandă, dar, normal, trece pe a doua dacă dă în faţa lui de camioane sau maşini mai lente. Iar, dacă pe banda a doua e cineva care merge mai încet, dar depăşeşte, stă răbdător în spate.

Şmecherul e mai inventiv. Banda a doua de pe autostradă s-a inventat pentru şmecheri, pe prima bandă e sub demnitatea lui să se deplaseze. Limita de viteză? Ei, comedie, ce, la nemţi nu e unlimited, şi la noi se poate. Iar când planează ca un avion de vânătoare în coada vreunui porumbel samaritean, flashurile şfichiuie de la kilometri depărtare. Ce mai contează că biata victimă e în depăşire, şmecherul se grăbeşte indiferent de trafic.

Pe drum e aglomeraţie, multe camioane, multe maşini care merg mai încet decât altele, mai potente. Samariteanul e atent când vrea să intre în depăşire, doar nu e nebun să provoace un accident din neatenţie şi nu doar să nu mai ajungă la destinaţie, dar să şi aibă victime pe conştiinţă. Sau, dacă vor alţii să îl depăşească, se dă mai pe dreapta, să vadă cei din spate mai bine când vin maşinile din faţă.

Nu şi şmecherul, că doar de aia şi-a luat bolid, să fie zmeu pe şosele. Şmecherul se grăbeşte tot timpul, deci oricine din faţa lui îl incomodează. Depăşirile e de preferat să se facă din scurt, replierea aproape tot timpul îl obligă pe cel depăşit să frâneze pentru ca să evite un eventual acroşaj cu bara spate a zmeului şmecherului.

Ba, din ce în ce mai des, cel care vine de pe contrasens trebuie să aibă prezenţa de spirit să frâneze şi să tragă dreapta, că doar şmecherul trebuie să treacă val-vârtej – evident, şmecherul are impresia că lui i se datorează manevra reuşită, deci data viitoare poate să rişte şi mai mult. Doar bunii samariteni sunt laşi, nu riscă, se dau la o parte…

Mai sunt multe alte situaţii în care putem distinge samaritenii de şmecheri. Iar poliţia le ştie foarte bine, pentru că de aia se fac legile de circulaţie. Ce-i drept, flasce, dar măcar sunt scrise undeva, legiuitorul şi-a făcut treaba.

Nu e de ajuns, tovarăşi care reprezentaţi autoritatea. Şmecherul e mai presus de legile normale. Cam ca şi voi. Prin urmare, cred că problema se poate rezolva mai simplu altfel: introduceţi permisul de şmecher. Identificaţi caracteristicile care-i conferă unui şofer calitatea de şmecher şi faceţi un examen special, pentru smecherii la volan. Daţi-le şi girofaruri, şi sirene, şi numere speciale.

Aşa poate muritorii de rând se vor prinde mai repede că vine unul cu prioritate de şmecher şi se vor evita multe accidente produse din vina samaritenilor, care au impresia că toată lumea de pe şosea trebuie să joace după aceleaşi reguli. Nu, şmecherii sunt peste aceste reguli. Deci acordaţi-le statutul cuvenit.

Cum ar veni, salvaţi-ne!